Urat, dar sanatos: cand defectele devin avantaje!

Solduri late, picioare scurte, un nas borcanat si un piept plat? Si ce daca? Purtatoarele unora dintre aceste caracteristici – socotite “urate” in conformitate cu canoanele restrictive care guverneaza perceptia moderna asupra nurilor feminini – le-ar putea rade in nas “frumoaselor” peste cativa ani. Caci cele cu defecte au mari sanse sa fie mai sanatoase, sa traiasca mai mult si, una peste alta, sa se bucure de viata mai mult (si calitativ, si cantitativ) decat splendorile cu proportii la moda. Asta pentru ca numeroase studii stiintifice au aratat ca anumite proportii corporale – socotite in ziua de azi cusururi – sunt asociate cu riscuri mai mici de a dezvolta cutare sau cutare boala sau de a muri prematur.

E clar: sintagma sanatate si frumusete trebuie reanalizata, iar termenii ei - redefiniti. Defectele nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi - adica doar defecte: uneori, sub ele stau ascunse avantaje nebanuite. Iata cateva descoperiri care le-ar putea consola pe cele ce se privesc zilnic in oglinda si ofteaza, dorindu-si sa fi avut bustul mai mare sau picioarele mai zvelte.


Un fund mare nu e chiar asa de rau - in orice caz, e preferabil unei burti mari, afirma specialistii. Persoanele care depoziteaza grasimea mai ales pe posterior prezinta un risc mai mic de a face diabet si stau mai bine cu colesterolul (niveluri mai mici de colesterol rau - LDL, niveluri mai ridicate de colesterol bun - HDL). Prin comparatie, grasimea depusa pe abdomen e mult mai primejdioasa: prezenta ei e asociata cu un risc mare de aparitie a diabetului si a bolilor de inima.

Mai multe studii au aratat ca in tesutul adipos de pe fese sunt stocate mari cantitati de grasimi "trans" (provenite din alimentele nesanatoase), daunatoare in general, dar mult mai putin periculoase daca sunt depozitate in aceasta regiune decat daca se depun in jurul unor organe abdominale, precum ficatul.

Alte cercetari sugereaza ca acelasi tesut adipos de pe posterior ar produce anumiti hormoni, cu efect benefic asupra apetitului si greutatii.

Grasimea de pe fund e una rezistenta, nu se da dusa cu una cu doua - asa cum stie orice femeie care a incercat sa slabeasca. Faptul ca "se topeste" mai greu arata ca tesutul adipos din acesta regiune a corpului a fost proiectat, in cursul evolutiei, pentru a stoca grasimile in mod eficient, pe termen lung. Carevasazica, e o grasime cu rost, nu una inutila, depusa acolo in mod patologic. De altfel, ea este foarte diferita, fiziologic, de grasimea abdominala; spre deosebire de acesta din urma, elibereaza mai putine citokine - substante implicate in procesele inflamatorii asociate cu obezitatea, diabetul si bolile cardiace.

Prin urmare, doamnelor, nu va mai plangeti atata ca aveti fundul mare; si Jennifer Lopez il are asa, iar daca nici ea n-arata bine, atunci cine…?


Soldurile baietesti, drepte, fara rotunjimi, sunt OK la manechine; in practica, mai toata lumea prefera, totusi, niste arcuiri mai sexy. Ce faci daca nu le ai? In primul rand, iti gasesti usor haine la moda; in al doilea rand, te consolezi cu ideea ca, dupa cum sugerereaza un studiu realizat la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, esti mai putin - de vreo trei ori mai putin - expusa riscului de face cancer de san si de a transmite aceasta predispozitie fiicelor tale. Se considera ca un nivel crescut de estrogen - un hormon sexual feminin - mareste riscul aparitiei temutei maladii; femeile cu solduri late ar avea un nivel mai crescut de estrogen (ceea ce explica, pare-se, si asocierea traditionala, in gandirea umana, dintre soldurile late si fertilitatea "purtatoarei"), iar in cursul sarcinii, embrionul ar fi expus la niveluri mari ale acestui hormon.

Cate o alunita ici-colo - depinde si de locul in care e plasata - poate da frumusetii o nota interesanta. In numar mare, insa, alunitele sunt considerate o pacoste, si nu chiar pe nedrept; cei care au multe asemenea semne de culoare inchisa sunt, intr-adevar, mai vulnerabili la pericolul melanomului malign (forma cea mai grava de cancer al pielii).
Pai atunci, care-i avantajul de a avea alunite? Acum vine: cei care au multe (peste 100) sunt, biologic, cu cativa ani mai tineri decat cei care au putine - sub 25.

Legatura dintre alunite si imbatranire a fost analizata de o echipa de la Colegiul Regal din Londra, la studiu participand peste 900 de perechi de gemeni.

Factorul cheie sunt telomerele - lanturi de ADN prezente la capetele cromozomilor din celulele corpului. Telomerele sunt considerate un soi de cronometre biologice - ele se scurteaza pe masura ce imbatranim, pe masura ce celulele corpului trec prin tot mai multe diviziuni. Cei care prezinta telomere mai lungi sunt, din punct de vedere biologic, mai tineri decat cei de aceeasi varsta cronologica, dar cu telomere mai scurte.

Si acum, legatura cu alunitele: echipa de la Colegiul Regal a constatat ca oamenii cu multe alunite pe corp - peste 100 - au telomere mai lungi decat cei cu alunite putine. Se crede ca telomerele sunt cele care permit celulelor pigmentare care formeaza alunitele sa se divida timp mai indelungat, sporind astfel numarul petelor cafenii de pe corp.

Asa se face ca, desi cei plini de alunite sunt, intr-adevar mai susceptibili la cancerul de piele (studiul a aratat si acest lucru), ei sunt, totodata, mai rezistenti la efectele imbatranirii. Arata mai tineri decat sunt, dar sunt si mai putin expusi bolilor asociate cu inaintarea in varsta, precum osteoporoza si bolile cardiace. Concluzie: daca aveti alunite multe, aparati-va bine de soare si pregatiti-va sa va bucurati de viata mai mult timp.


Stiti cum e omul: fiecare vrea ce n-are. Femeile cu bustul mic isi doresc unul mai mare, iar femeile generos inzestrate in regiunea pectorala se plang adesea de problemele generate de "zestrea" cu pricina.

Cea mai comuna problema asociata cu prezenta unor sani mari e durerea de spate; greutatea bustului afecteaza coloana vertebrala care, silita sa suporte o incarcatura grea, se curbeaza exagerat, ceea ce duce la deformari si dureri.

Un studiu realizat in Turcia a demonstrat ca femeile care poarta marimea D (marimea cupei la sutien) sau mai mult tind sa prezinte curburi mai accentuate ale coloanei vertebrale in comparatie cu femeile cu bustul mai mic.

Iar rezultatele unei cercetari realizate de Asociatia Americana a Chirugilor Plasticieni dovedesc ca, inainte de aparitia operatiilor de reductie mamara (interventii chirugicale de micsorare a dimensiunilor bustului), jumatate dintre femei se plangeau de dureri de spate, numarul reducandu-se la 10% dupa dezvoltarea mentionatelor tehnici chirurgicale. Ai un bust mai mic? Foarte bine, indreapta spatele (ca n-ai nimic care sa te traga in jos si sa te faca sa umbli cocosata), scoate pieptul inainte si sa vezi ce efect o sa produci…


Un nas mare nu e cea mai dorita trasatura faciala, mai ales la femei, desi exista unele care - in ciuda nasului lor mare, sunt atragatoare si au devenit celebre si pentru alte calitati (ca doar nu judecam o femeie numai dupa nas!) Barbra Streisand e doar un exemplu.

In ceea ce priveste sanatatea, un nas mare e, categoric, un avantaj: posesorul sau inhaleaza cu cca. 7% mai putine substante si particule care pot declansa infectii si, probabil, si alergii. Un nas mai mare constituie o bariera mai eficienta in calea germenilor patogeni, asa ca proprietarul e mai putin expus racelilor transmise pe cale respiratorie.


Picioarele stil "butuc", in care glezna se ingroasa, contopindu-se, practic, cu gamba, par sa nu aiba nici un fel de avantaj; estetic, e clar ca nu-i nici o bucurie. Si totusi, din punct de vedere al sanatatii, atata vreme cat e vorba doar despre depozite de grasime, lucrurile nu sunt atat de rele cum par; cel putin asa sustine medicul podolog (specialist in medicina picioarelor, adica) Mike O'Neill. Dupa opinia sa, niste picioare solide sunt chiar ceea ce par: picioare solide; mai exact, o gamba bine captusita cu tesut adipos poate indica o structura solida a piciorului, cu tendoane zdravene, ceea ce ofera o mobilitate buna si un echilibru stabil.

Iar prof. Wendy Kohrt, de la Universitatea din Colorado, SUA, afirma ca liposuctia in regiunea gambelor (o interventie la care femeile recurg tot mai des, pentru remodelarrea picioarelor) trebuie evaluata cu grija, deoarece a depune grasime in jumatatea inferioara a corpului e mai sanatos pentru femei, iar indepartarea tesutului adipos din aceasta zona poate duce la depuneri de grasime in jurul taliei - lucru mai periculos pentu sanatate.


Ca sa ramanem in aceeasi zona de interes: picioarele scurte si groase, desi sunt cu totul si cu totul in afara modei (care cere picioare zvelte si lungi pana la gat), nu sunt nici ele lipsite de avantaje. Ca sa spunem totul -si bune, si rele - prezenta lor e asociata cu un risc ceva mai mare de aparitie a unor boli de inima si diabet (asa ca atentie la alimentatie!) dar, totodata, asemenea picioare sunt dotate, adeseori, cu oase mai solide - un mare avantaj la batranete, mai ales la femei. Tinand seama de predispozitia femeilor la osteoporoza si la fracturile asociate cu rarefierea tesutului osos, e de bine sa ai oase mai scurte si mai groase - pur si simplu, acestea sunt mai greu de rupt.

Cat despre coapsele pline, atat de detestate de femeile cu predispozitii spre ingrasare, ele pot, nici mai mult, nici mai putin, decat sa prelungeasca viata cu cativa ani buni. Cand circumferinta coapsei masoara cel putin 60 cm, e mai mic riscul aparitiei bolilor de inima si al mortii premature, a aratat un studiu realizat in Danemarca pe 3.000 de participanti, femei si barbati, studiu care a durat 12 ani.

Specialistii cred ca explicatia are legatura cu masa musculara a coapsei: coapsele subtiri au muschi subtiratici, ceea ce implica un nivel mai redus al activitatii fizice. Muschii bine dezvoltati la nivelul coapsei (chiar daca se mai pune si oarece grasime deasupra lor) sunt foarte utili pe masura ce imbatranim, caci, odata cu cresterea in greutate (lucru care se cam intampla tuturor oamenilor, pe masura ce inainteaza in varsta), cei care au picioare cu musculatura zdravana sunt capabili sa faca mai multa miscare; deci, isi pastreaza un stil de viata activ si , in consecinta, o inima mai sanatoasa.


Cand ai degetele de la picioare ca niste dopuri, s-ar putea sa nu te simti prea mandra de ele dar, cel putin, gandeste-te ca esti un exemplu de evolutie umana in actiune. Oamenii de Stiinta de la Universitatea din Cardiff, Marea Britanie, care au studiat biomecanica mersului, considera ca degetele de la picioare s-au scurtat in cursul evolutiei speciei umane (comparativ cu cele ale speciilor antropoide mai primitive) ca o adaptare la mersul biped; o astfel de conformatie functioneaza mai eficient, consumand mai putina energie pentru deplasare, fata de cazul unor degete mai lungi. Pe desupra, persoanele care au degetele de la picioare mai lungi prezinta un risc mai mare de a suferi de inflamatii ale tendoanelor flexoare.

Si urechile mari au un avantaj - pot contracara scaderea acutitaii auditive asociate cu imbatranirea. La varsta senectutii, persoanele dotate cu pavilioane auditive mai mari au sanse mari sa auda mai bine. Ati vazut vreodata cum, uneori, oamenii "isi fac mana palnie" in dreptul urechii, ca sa auda mai bine un sunet greu de deslusit? Asta e mecanismul: "palniile" mai mari ale urechilor localizeaza si capteaza mai eficient sunetele.

*

Noua abilitati umane extraordinare

Din perspectiva felului in care au fost creati, oamenii sunt, cu totii, la fel. Desigur, in limitele unor rigori destul de tolerante, insa niciun om nu poate, de pilda, sari de 10 ori mai sus decat altul. Suntem mici variatiuni ale unui tipar unic. Cei mai multi dintre noi. Pentru ca, cercetand, vom constata cu stupoare ca cei mai putini tind sa se abata surprinzator de mult de la “matrita”, intr-o directie sau alta. Nu este vorba despre oameni cu patru maini si cu doua capete sau de indivizi cu un al saselea simt, ci de persoane ale caror simturi si capacitati tipic umane se manifesta la un nivel, uneori“supereroic”, alteori doar neobisnuit, comparabil cu cel din lumea animala sau din fanteziile noastre. Sa cunoastem cateva astfel de “porniri”.

9. Supergust

Acei oameni care simt gustul alimentelor cu o intensitate mai mare decat restul populatiei sunt denumiti superdegustatori. Se crede ca prezenta pe limba a papilelor gustative fungiforme - acei cili linguali in forma de ciuperci, acoperiti cu receptori de gust - este motivul pentru care aceste persoane au un raspuns mai puternic la senzatia de gust. Dintre cele cinci tipuri de senzatii gustative existente: dulce, sarat, acru, amar si umami, un superdegustator considera in general "amareala" ca fiind cea mai perceptibila. Cercetatorii au observat, initial, abilitatile diferite ale oamenilor de a resimti gustul unui compus cunoscut, atunci cand un chimist din DuPont, Arthur Fox, a cerut unui esantion de subiecti sa puna pe limba fenil-tio-carbamida. Unii oameni i-au putut resimiti gustul amar, iar altii nu. In timp ce 70% dintre indivizi pot detecta aceasta substanta, doua treimi dintre ei o fac la nivel mediu si o singura treime, aproximativ 25% din populatia mondiala, a experimentat intens, putand fi catalogata drept una de superdegustatori. Acestor personaje le vor displacea adesea anumite sortimente culinare, in special cele amare, precum varza, cafeaua si grapefruitul. Femeile asiatice si africane sunt cele mai predispuse sa prezinte un numar crescut de papile fungiforme, menite sa le faca superdegustatoare.

8. Auz incredibil

Contrar banuielii, aceasta trasatura nu implica un auz foarte ascutit si posibilitatea de a percepe mai bine decat normal sunete aflate la distanta mare sau cu un nivel redus de emisie. Nu este vorba despre o abilitate sporita de a auzi, ci de capacitatea mentala de a intelege, diferentia si clasifica sunetele in cateogorii bine definite. Exemple ale acestei competente includ identificarea corecta a franturilor sonore indiferent de sursa ( claxoane, sirene, motoare etc.), abilitatea de a recunoaste o nota muzicala extrasa dintr-un context sonor, recunoasterea unei tonalitati si sesizarea cheii in care este redata un cantec. Fiecare dintre aceste lucruri este o actiune cognitiva, care presupune inregistrarea si recunoasterea frecventei fiecarui ton si capacitatea de a-l eticheta. Abilitatea poate fi deprinsa atat genetic, cat si printr-o oarecare forma de invatare, influentata de expunerea individului la muzica in stadii cruciale ale dezvoltarii lui. Estimarile referitoare la procentul populatiei cu "superauz" variaza intre 3%, in randul populatiei neavizate si 8% in cazul muzicienilor profesionisti si semi-profesionisti. Aceasta se intampla in Europa si SUA. Interesant este ca in conservatoarele din Japonia, 70% dintre muzicieni au superauz. Parte a motivului pentru aceasta diferenta semnificativa ar putea consta in dezvoltarea acestor oameni intr-un mediu lingvistic fundamentat pe tonalitati (mandarin, cantonez, vietnamez) sau pe accente (japonez). Simtul este, de asemenea, comun, si in randul celor orbi din nastere, sau care sufera de Sindromul William, ori de autism.

7. Tetracromia

Este abilitatea perceperii culorii din patru surse diferite. Un exemplu din regatul animalelor vine de la pestele-zebra (Danio rerio), care poate capta lumina din canalele rosu, verde, albastru si ultraviolet ale spectrului luminos. Adevarata teracromie la oameni este foarte rara si numai doua posibile cazuri au fost identificate in istorie pana acum. In mod normal, oamenii sunt tricromi, dispunand de trei tipuri de conuri oculare, care primesc lumina din zonele rosie, verde si albastra ale spectrului luminos. Fiecare con poate distinge aproximativ 100 de gradatii de culoare, iar creierul combina culorile si nuantele astfel inca 1 milion de umbre distinctive ajung sa ne coloreaze lumea. Un adevarat tetracrom, cu un tip suplimentar de con, intre rosu si verde (frecventa portocalie), ar putea, teoretic, sa percepa 100 de milioane de culori. La fel ca si supergustul, tetracromia este considerata mai comuna in randul femeilor decat la barbati. In mod interesant, incapacitatea de a detecta culorile la barbati (mai mult decat la femei), poate fi mostenita tocmai de la mame cu tetracromie.

6. Ecolocatia

Ecolocatia este ceea ce liliecii si delfinii folosesc pentru a-si gasi drumul prin intuneric, respectiv prin apa. Emit un sunet, asteapta ca ecoul sa se intoarca si il folosesc pentru a descifra, in functie de directie si durata, pozitia, dimensiunea si distanta la care se afla un obiect. Surprinzator, si oamenii pot folosi ecolocatia. Ea le este accesibila in special celor orbi, deoarece dureaza foarte mult timp sa stapanesti si sa ascuti senzitivitatea fata de sunetul reflectat. Dar este o tehnica si se invata, nu o abilitate innascuta. Pentru a naviga cu ajutorul ecolocatiei, o persoana creeaza, voit, un sunet (loveste dintr-un baston sau cu limba de cerul gurii) si determina, in functie de ecoul creat, unde sunt pozitionate obiectele in jurul sau. Cei bine initiati pot spune adesea unde se afla un obiect, cat este de mare si ce densitate are. Poate cel mai remarcabil si bine documentat caz individ care se foloseste de ecolocatia in viata de zi cu zi este cel al lui Ben Underwood, din SUA, decedat anul trecut, la varsta de 17 ani, care si-a pierdut ambii ochi din cauza unui cancer de retina, la varsta de numai trei ani.

5. Himerism genetic

In Iliada, Homer descrie himera, o creatura fabuloasa, ale carei organe externe provin de la animale diferite, un monstru mitologic de la care se trage si numele echivalentei genetice - himerism. Himerismul genetic, sau tetragametismul, la oameni si la alte animale, se intampla atunci cand doua oua fertilizate sau doi embrioni fuzioneaza, in prima faza a sarcinii. Este, practic, o afectiune in care doi embrioni gemeni cresc in pantecele unei mame, dar unul dintre ei il absoarbe pe celalalt, astfel incat rezulta un embrion ce contine doua ADN-uri, aflate in diferite parti ale corpului. La oameni, himerismul este foarte rar, cunoscandu-se numai 40 de cazuri confirmate in istorie. In aceste situatii, eventualele teste ADN facute unor persoane inrudite biologic - fie chiar parinti-copii - pot indica o nepotrivire genetica intre parti, ca si cum nu ar avea acelasi sange. Ceea ce este si adevarat, profilul genetic al sangelui copilului diferind de cel al parintilor, prin combinarea ADN-ului sau cu cel al potentialului frate geaman in faza intrauterina. Un exemplu in oglinda al acestei conditii medicale este cel al Lydiei Farichild: testele ADN facute ei si celor doua fetite pe care le-a nascut au subliniat o nepotrivire genetica mai mare de 50% intre femeie si copii, tradusa prin neinrudire biologica; genetic, Lydia nu era mama copilelor. Explicatia? Femeia era rezultatul unui himerism si poseda doua seturi de ADN. Unul era predominant in corp, insa ovarele contineau celalalt material genetic. Cu greu, Lydia a fost recunoscuta drept mama copiilor, dar nu inainte de a fi data in judecata. Ca un avantaj, oamenii nascuti cu himerism au, in general, un sistem imunitar tolerant la ambele tipuri genetice de celule din corpul lor. Astfel, un "himerian" se poate potrivi, in cazul unui transplant de organe, cu un procent mult mai mare din populatie decat oricine altcineva.

4. Sinestezia

Cum ar fi sa asociezi, efectiv, consistent si realistic, cifrele sau literele cu anumite culori, sau sunetul unui anumit cuvand sa iti declanseze senzatia unui gust precis pe limba? Sunt doua forme de manifestare ale tulburarii neurologice denumita sinestezie. Sinestezia se intampla atunci cand stimularea unei anumite regiuni senzoriale sau cognitive declanseaza un raspuns involuntar in alte regiuni senzoriale sau cognitive. Sinestezia este adesea genetica iar asocierea semnelor grafice cu diferitele culori reprezinta cea mai comuna forma a sa. Alte versiuni de sinestezie implica asocierea datelor calendaristice cu locatii precise, alocarea unei personalitati numerelor sau perceperea sunetelor ca pe gusturi sau culori. Desi sinestezia este o disfunctie neurologica, ea nu ar trebui considerata o tulburare, deoarce nu interfereaza, in general, cu abilitatea unei persoane de a functiona normal. Cei mai multi oameni "suferind" de sinestezie nici macar nu isi dau seama ca experientele lor cotidiene stimuleaza mai multe raspunsuri senzoriale decat in cazul altora, iar cei care observa considera foarte rar sinestezia ca avand un impact negativ asupra vietilor lor.

3. Calculatoare mentale

Stim despre savanti ca sunt acei oameni care au ajuns la un nivel cognitiv extraordinar, aproape suprauman, invatand si experimentand, la nivel stiintific, toata viata. Dar termenul mai desemneaza si o dimensiune patologica. Este vorba despre autismul savant sau despre savantii autisti, indivizi a caror functionare cerebrala anormala le permite sa execute cele mai complxe calcule, in general matematice, posibile. In timp ce planeta este populata de multi oameni antrenati sa poata lucra rapid cu numere mari in gand, abilitatea "nedresata" si superioara a autistilor de a face acelasi lucru este cu mult mai interesanta. Majoritatea acestor oameni se naste cu sindromul savantului ( doar 50% dintre oamenii cu savantism sunt si autisti; mai pot suferi de epilepsie si alte malformatii cerebrale), care este inca sarac inteles, si putini sunt cei care il dezvolta in timpul vietii, de obicei din cauza unei lovituri la cap. Exista mai putin de 100 de savanti prodigiosi recunoscuti in lume, iar dintre savantii cu autism capabili sa foloseasca tehnici de calcul mental exista chiar mai putini. Cercetari recente au evidentiat ca fluxul sanguin din regiunea creierului responsabila de calculele matematice este de sase pana la sapte ori mai crescut decat normal, cu siguranta unul dintre factorii care potenteaza aceasta capacitate de a gandi mantematica mult mai repede decat o persoana normala.

2. Memoria reprezentationala

Atunci cand o persoana poseda memorie fotografica sau isi aminteste totul despre orice cu lux de amanunte se spune ca are memorie reprezentationala. Este vorba de abilitatea de a evoca si reda sunete, imagini sau obiecte din amintire cu o acuratete extrema. Exemplele de memorie reprezentationala includ prestatia impresionanta a lui Akira Haraguchi, care a recitat din memorie primele 100.000 de zecimale ale lui pi si desenele lui Stehen Wiltshire - savant autist - care a reprodus in creion Roma in mare detaliu dupa un survol, cu elicopterul, deasupra orasului. Kim Peek, omul dupa care a fost inspirat personajul Raymond Babbit din filmul Rainman, poseda la randul sau memorie reprezentationala, fiind capabil, printre alele, sa redea pana la 12.000 de carti din memorie. Daca memoria fotografica adevarata exista la adulti este, inca, o problema controversata. Dar este acceptat ca abilitatile reprezentationale sunt distribuite in mod egal intre femei si barbati. In plus, asemenea capacitate nu poate fi deprinsa prin repetitie si invatare, ci numai ereditar.

1. Celulele nemuritoare

Exista un singur caz cunoscut al unei persoane cu celule nemuritoare (celule care se divid indefinit in afara corpului uman, sfidand Limita Hayflick) si este cel al unei femei pe nume Henrietta Lacks. In 1951, H.L., in varsta de 31 de ani, a fost diagnosticata cu cancer cervical, din cauza caruia a si murit un an mai tarziu. Fara consimtamantul familiei femeii, un chirurg a sustras o mostra de tesut din tumora pacientei si i-a transmis-o doctorului George Gey. Cercetator al Laboratorului de Tesuturi din cadrul Universitatii John Hopkins, Gey a introdus mostra de tesut a lui Lacks intr-o linie de celule nemuritoare - linia de celule HeKa. Celulele din tumora femeii decedate au o verziune activa a enzimei telomeraze (telomeraza este mecanismul prin care celulele imbatranesc sau sunt imbatranite) si se prolifereaza anormal de rapid. In ziua mortii Henriettei Lacks, dr. Gey a anuntat lumea ca o noua era in cercetarea medicala a inceput - una care avea sa ofere leacul pentru cancer. Celulele HeLA au fost utilizate in 1954 de catre Jonas Salk, pentru a dezvolta leacul impotriva poliomelitei. De atunci, au fost folosite in cercetarea cancerului, a SIDA, a efectelor radiatiilor si substantelor toxice, dar si pentru cartografierea genelor, printre alte lucruri. Astazi, celulele HeLa sunt atat de comune in laboratoare incat contamineaza multe alte culturi celulare De asemenea, astazi sunt mult mai multe celule HeLa vii azi decat in vremea cand Henrietta Lacks traia - ii depasesc masa fizica de multe ori. Tragic, Lacks nu a stiut niciodata despre contributia imens de valoroasa pe care celulele ei au adus-o stiintei, iar familia femeii nu a fost informata decat multi ani mai tarziu ca celulele acesteia au fost folosite in scopuri de cercetare.

Arca Apocalipsei va fi amplasata pe Luna

"In curand va fi necesar sa construim o noua Arca a lui Noe, o metoda de a salva diversitatea speciilor din biosfera si chiar a oamenilor”, Bernard Foing, specialist in cadrul Agentiei Spatiale Europene.

In cazul in care umanitatea va fi dusa in pragul extinctiei pe Terra, viitorul nostru va putea fi asigurat de singurul satelit natural al Pamantului. Planul cercetatorilor de la Agentia Spatiala Europenea prevede crearea unei veritabile arce care sa contina date esentiale despre viata terestra, astfel incat ea sa poata fi recreeata dupa producerea unui dezastru de proportii apocaliptice.

Eventualitatea unei asemenea constructii pe Luna a fost discutata luna trecuta, in cadrul unei conferinte de presa de la Strasbourg, concluzia fiind ca ea este imperios necesara atata vreme cat supravietuitorii apocalipse vor avea nevoie de o atare baza de date pentru a da nastere unei noi vieti.

Arca urmeaza sa contina discuri informationale pe care sa fie inregistrate secvente DNA precum si instructiuni despre prelucrarea metalelor si cultivarea plantelor. Pe langa acestea, arca va mai gazdui seminte de plante, microbi si embrioni de la numeroase specii animale precum si relicve culturale, din surplusul muzeelor lumii.

Primul pas a fost facut deja de Agentia Spatiala Europeana, agentie care a anuntat ca, in maxim doi ani, pe Luna vor putea fi cultivate lalele. Acestea sunt si primele plante care vor fi sadite pe solul selenar, mai ales datorita rezistentei lor, ele putand fi congelate si transportate pe distante mari fara a fi afectate si, mai mult, au nevoie de foarte putini nutrienti pentru a se dezvolta. Combinate cu o serie de alge la fel de rezistente, lalelele ar urma sa contituie baza unui viitor ecosistem.

Pana la instalarea unei baze umane pe Luna, proiect care ar trebui sa fie finalizat, conform datelor ESA, pana la finalul secolului XXI, Arca Apocalipsei va fi controlata in intregime de roboti. Ea va fi ingropata sub un strat de roci selenare pentru a fi protejata de temperaturile extreme si de radiatiile spatiale si va fi alimentata partial de energia solara. Conform estimarilor specialistilor ESA, Arca va fi gata de lansare cel mai tarziu in anul 2035.

Sursa: Daily Galaxy

Telepatia

Charles Richet ii spunea criptestezie. Leonid Vasiliev o denumea sugestie ideatoare la distanta, iar altii o numeau telestezie, biocomunicatie, transmisiune perceputa la distanta, radiocomunicatie biologica sau transfer de informatie biologica. Denumirea de “telepatie” a fost propusa in 1882 de Frederic W.H. Myers, cercetator britanic in domeniul parapshihologiei, dezvoltator al ideii de niveluri multiple ale constiintei. Termenul provine din limba greaca, unde “tele” inseamna “departe”, iar “pathos” este “simtire” si exprima fenomenul de transmitere a gandului intre doua sau mai multepersoane pe alte cai de comunicare decat cele accesibile simturilor. Aceasta reprezinta cel mairaspandit si, poate, cel mai vechi fenomen parapshihologic. Totusi, dificultatea sa incepe odata cu definitia.

Charles Richet ii spunea criptestezie. Leonid Vasiliev o denumea sugestie ideatoare la distanta, iar altii o numeau telestezie, biocomunicatie, transmisiune perceputa la distanta, radiocomunicatie biologica sau transfer de informatie biologica. Denumirea de “telepatie” a fost propusa in 1882 de Frederic W.H. Myers, cercetator britanic in domeniul parapshihologiei, dezvoltator al ideii de niveluri multiple ale constiintei. Termenul provine din limba greaca, unde “tele” inseamna “departe”, iar “pathos” este “simtire” si exprima fenomenul de transmitere a gandului intre doua sau mai multepersoane pe alte cai de comunicare decat cele accesibile simturilor. Aceasta reprezinta cel mai raspandit si, poate, cel mai vechi fenomen parapshihologic. Totusi, dificultatea sa incepe odata cu definitia.

Daca interpretam telepatia ca pe o transmitere de ganduri, atunci o legam de idee sau de minte – adica de nivelul constientului. Iata prima eroare, caci fenomenul telepatic se petrece la nivelul inconstientului. In fine, daca o limitam numai la persoane, adica la oameni, atunci eliminam total arbitrar marele capitol al telepatiei animale, ori cel dintre om si animal. Intr-adevar, astazi, dupa studiile parapshihologilor britanici Carrington si Sanderson, se pare ca multe specii practica in mod curent telepatia. Astfel isi transmit unii paianjeni structura modelului panzei si tot asa comunica la distanta furnicile si albinele. Toate speciile, inclusiv omul, manifesta telepatia intre mama si pui, pe baza careia se fac in ultimii ani valoroase experimente militare. Alte experimente militare se refera la telepatia dintre om si delfin. Asadar, iata-ne in situatia paradoxala de a avea un fenomen puternic atestat, unanim recunoscut si totusi prost definit.

Magnetizatorii

Ca sa nu mai luam in calcul faptul ca unii il asimileaza psihologiei, scotandu-l din parapsihologie. Confuzia e mare dar, din fericire, actualmente s-au clarificat destule aspecte. Este important de inteles ca telepatia este cel mai vechi sistem de comunicare la nivelul viului. Ea reprezinta un sistem universal, deci nu tine cont de bariera dintre specii. Pretutindeni unde exista lume vie, exista si telepatie. Primii care s-au ocupat intens de fenomen au fost discipolii lui Mesmer, medic german, fondatorul teoriei pseudostiintifice a magnetismului animal, numit ulterior mesmerism. Acestia se numeau magnetizatori si lucrau cu subiecti aflati in stare de somn artificial, in general in stare de transa hipnotica. Magnetizatorii emiteau comenzi mentale la distanta, pe care subiectul le asculta.

De asemenea, erau capabili sa induca hipnoza la distanta. O alta categorie de experiente a fost denumita simpatism organic si cuprinde transmiterea senzatiilor. Magnetizatorul transmitea senzatii gustative, olfactive ori tactile. El putea transmite stari sufletesti sau organice (oboseala, sanatatea, durerile, emotiile), ceea ce a readus in discutie stravechea activitate a vrajitorilor. Magnetizatorii realizau simpatismul organic sub hipnoza, iar in privinta aceasta trebuie sa deosebim doua fenomene: transmiterea unei senzatii ori a unei stari este un act telepatic; in schimb, faptul ca respectiva senzatie ori stare actioneaza efectiv asupra subiectului nu mai tine de telepatie, ci de hipnoza. Iata un exemplu clar: hipnotizatorul transmite senzatia de arsura, iar pe pielea subiectului apare arsura reala. Este evident ca subiectul a receptat telepatic senzatia arsurii, dar telepatia se opreste aici. Materializarea arsurii e un alt fenomen, de natura tipic hipnotica.

Experimentele magnetizatorilor au cazut o vreme in uitare. Abia in 1876, fizicianul englez William Barrett le reia, incercand insa sa evite folosirea hipnozei. Din 1883 incepe o ampla actiune de studiere a telepatiei, prin intermediul Societatii Britanice de Cercetari Psihice si prin intermediul testelor publice initiate de Gurney si Myers. Confuzia era mare: telepatia era initial amestecata cu halucinatia, apoi, ani in sir, cu teleplastia si clarviziunea. Astfel, in 1885, Myers si Frank Podmore, autor englez de tratate pe teme psihice, o analizeaza in legatura cu “fantomele viilor”, iar in 1899 astronomul francez Cammile Flammarion le calca pe urme.

In cautarea puritatii

Telepatia are mai multe forme si e dificil de izolat in stare pura. Cand e vorba de oameni, ea se petrece la nivelul inconstientului si nu tine cont de distante. Presupune doi actanti. Primul, cel care transmite, se numeste agent. Al doilea, cel care receptioneaza, se numeste receptor. Receptorul trebuie sa fie neaparat dotat parapsihologic, el este subiectul real al telepatiei. Dar actiunea sa e pasiva, el primeste pur si simplu un mesaj. Daca receptorul face efortul de a citit gandurile cuiva, nu mai avem de a face cu telepatia, ci cu clarviziunea. In practica, foarte des, nu se poate diferentia telepatia de clarviziune, de aceea fenomenele poarta denumirea comuna de perceptie extrasenzoriala. Incercarile de clasificare a telepatiei marturisesc aceeasi dificultate. Mai intai, se deosebeste o telepatie reala de alta aparenta.

Telepatia aparenta a fost bine studiata de psihologul polonez Julian Leopold Ochorowicz in lucrarea sa “Despre sugestia mentala”. El o imparte in patru categorii:

1. falsa telepatie datorata imprejurarilor ( subiectul observa unele indicii si deduce in mod normal mesajul);

2. falsa telepatie datorata asociatiei de idei (doua persoane traiesc impreuna si isi cunosc obisnuintele de rationament; cand una evoca o idee, ambele asociaza in mod automat alte idei identice);

3. falsa telepatie datorata relatiei hipnotice (intre hipnotizator si subiectul cu care lucreaza indelung se stabileste un soi de limbaj secret, insesizabil profanilor);

4. Cumberlandismul (descrie falsa telepatie datorata miscarilor inconstiente; receptorul trebuie sa ghiceasca locatia unui obiect ascuns iar agentul, instinctiv, cunoscand-o, o tradeaza prin miscari involuntare). Dar intreaga problematica a falsei telepatii este astazi depasita Ea are loc numai intre persoane aflate una aproape de alta; or, marile experimente telepatice se petrec la distante cateodata uriase. Cand sunt implicate distante mari, niciuna din categoriile lui Ochorowicz nu mai functioneaza.

Telepatia reala poate fi spontana sau experimentala. Ea mai poate fi voluntara sau involuntara, dupa caracterul voluntar sau nevoluntar al actiunii agentului. In fine, se mai vorbeste despre o telepatie pura si alta generala, adica despre fenomene ce se datoreaza exclusiv telepatiei sau pot fi interpretate si altminteri. In privinta telepatiei pure, efortul cel mai mare a fost depus de parapshihologii britanici Samuel Soal si F. Bateman. Cei doi au lucrat cu un mediu codificat drept doamna Stewart. Ei considerau ca in telepatia pura receptorul trebuie sa ghiceasca un gand, nu un obiect material. Dificultatea consta in a sti daca subiectul afla gandul, sau, prin agentul transmitator, intra in contact extrasenzorial cu obiectul ce inspirase respectivul gand. Asadar, ei au inventat diverse precautii experimentale. Au folosit cinci carti de joc care contineau cate o litera fiecare. Operatorul le amesteca, le etala cu fata in sus si primea, pe un ecran, o cifra intre 1 si 5 dintr-o serie scrisa dupa regula hazardului (conform unor tablele elaborate de matematicieni).

Literele corespundeau unor nume de animale, iar animalele la randul lor, corespundeau cu 5 prieteni ai celor 2 experimentatori, pe care doamna Stewart nu-i cunoastea. In acest mod, experimentatorii trebuiau sa se gandeasca pentru a indica obiectul, iar subiectul urma sa receptioneze gandul. S-a realizat un procent ridicat de reusite, echivalat cu o probabilitate a hazardului de 1 la 100.000 de milioane. Totusi, telepatia pura n-a putut fi demonstrata. Mai intai, nimeni nu stie de ce ghicirea unui gand ar fi mai telepatica decat ghicirea unui obiect la care agentul se gandeste. Psihologic vorbind, ambele cazuri sunt identice. Apoi, nu se stie daca doamna Stewart primea in mod pasiv mesajul sau il afla in mod activ, citind gandurile experimentatorilor. Adica nu se stie cat a fost telepatie pura si cat clarviziune, deoarece agentul poate intra in armonie cu receptorul, iar semnalele pot fi extrase si nu transmise.

SPR

Primele investigatii sistematice si pertinente in materie de telepatie incep in anul 1883, dupa constituirea Societatii Britanice pentru Cercetari Psihice, numita prescurtat SPR. SPR organizeaza diferite tipuri de teste pentru a afla legile acestui fenomen paranormal. Persista intrebarea: ce anume se transmite optim prin telepatie? SPR experimenteaza cu diferite obiecte: carti de joc, desene, numere. Iata cadrul standard al testului: subiectul, cu ochii legati si urechile astupate, statea in fata unei mese. Agentul se afla in spatele lui si privea obiectul. Linistea era obligatorie si se instituiau toate precautiile pentru a nu exista comunicare normala. Uneori agentul statea intr-o camera alaturata, la 10 metri de receptor, avand interpusi doi pereti intermediari.

De fiecare data transmiterea gandului s-a petrecut in mod incontestabil. Aceasta a fost prima constatare. Apoi, tot in 1883, Myers si Gurney initiaza teste de transmitere a numelor proprii. Au fost experiente foarte instructive, chiar si prin erori. Astfel, s-a obtinut “Freemore” in loc de “Frogmore” sau “Jobson” in loc de “Johnson” si s-au demonstrat cel putin doua lucruri:

a) prin telepatie se pot transmite sunete, la fel ca in limbajul articulat;

b) apare frecvent o doza de imperfectiune si incertitudine in mesajul telepatic;

c) exista asa zise ”zile bune” si “zile rele” in realizarea fenomenului telepatic;

d) reusitele scad pe masura ce se instaleaza plictiseala si rutina;

e) daca agentul manifesta indoieli, el inhiba experienta;

f) asistentii par sa influenteze experimentul (neincrederea il altereaza, increderea nelimitata il ajuta). Mai mult decat atat, receptorul unui experiment telepatic trebuie sa se afle fie in transa, fie in stare alfa.

In urma unor experimente telepatice si mai riguroase, derulate de inginerul chimist si parapshilog francez Rene Warcollier, in anii 1920, se ajunge la noi si importante concluzii referitoare la telepatie. Astfel, s-a constatat ca mai multi agenti, actionand conjugat, nu par sa aiba o influenta cumulativa; senzatiile se transmit cel mai bine si nu este neaparat necesar sa existe o relatie de simpatie intre agent si receptor, iar incercarile la mare distanta, de pilda Franta-America de Nord, au fost mai reusite decat cele locale. Telepatia se realizeaza la nivelul inconstientului si devine vizibila in cazul indivizilor aflati in raport de electivitate; odata stabilit, raportul de electivitate dintre fiinte nu mai dispare nicicand. Astazi au aparut noi ipoteze, de exemplu ipoteza inconstientului colectiv. Inconstientul colectiv, comun speciei, nu faciliteaza (oare) telepatia intre toti membrii acelei specii? Oare nu exista un inconstient colectiv al intregii lumi vii, care poate asigura transmisia telepatica la nivelul oricarei fiinte? Spiritual vorbind, oricine se afla in raport cu oricine, dar exista raporturi privilegiate, cele numite de electivitate. Acestea permit actualizarea mesajului telepatic in constiinta.

Undele alfa

Am subliniat putin mai devreme ca, in telepatie, receptorul trebuie sa se afle intr-o stare denumita alfa. Denumirea provine de la undele cerebrale alfa, care caracterizeaza encefalograma subiectului pregatit pentru receptionarea mesajului telepatic. Ritmul alfa are frecventa cuprinsa intre 8 si 12 cicli/secunda si caracterizeaza relaxarea, reveria, introspectia, granita dintre somn si trezire. Pentru a intra in ritm alfa, individul trebuie sa elimine orice stimul exterior si sa realizeze repausul psihic. Experimental, starea alfa se realizeaza sub hipnoza, in transa, in timpul premergator visului sau, pur si simplu, intr-o camera linistita si intunecoasa, avand ochii inchisi si urechile astupate. Starea alfa pura caracterizeaza recepetia telepatica precum si clarviziunea.

In anul 1963, Leonid Vasiliev, unul dintre pionierii studiului parapsihologiei, desfasoara experimente de sugestie mentala la distanta, reusind sa comande miscari pe care subiectii le executau fara a fi constienti ca asculta ordine. Acest fapt deschide nebanuite perspective asupra telepatiei, recomandand-o drept tehnica valoroasa pentru manipularea indivizilor. Autoritatile devin brusc interesate si i se cere lui Leodin Vasiliev sa-si continue cercetarile in vederea construirii unor aparate de sugestie mentala. Astazi au aparut indicii ca asemenea aparate exista. Leonid Vasiliev a incercat sa demonstreze implicarea undelor in fenomenul telepatic, dar a dat gres, agentul si receptorul putand comunica chiar la distanate de peste 1.500 kilometri, in timp ce se aflau in custi Faraday, despre care se stie bine ca impiedica propagarea undelor electromagnetice.

Telepatia “fireasca”

S-a constatat ca, in afara experimentelor, fenomenul telepatic apare mai ales in contextele primare, odata cu pericolul sau moartea si vehiculeaza informatii primare, adica accesibile oricarei fiinte. Aceste informatii primare se refera la stari organice (somn, oboseala, suferinta, spaima), la forme si dimensiuni ale obiectelor, ori la senzatii si miscari. In anul 1975, bulgarul Athanas Smilov face o serie de experiente revelatoare privind telepatia planta-animal. In prezenta unor plante, el ucide broaste prin metode torturante. Cu cat tortura era mai acuta, cu atat raspunsul telepatic al plantei devenea mai vehement. Raspunsul maxim a fost obtinut atunci cand broastele erau fierte de vii. Asadar, telepatia devine eficienta in primul rand in cazul pericolului si suferintei ce ameninta viata. Durerea victimelor se transmite aproape intotdeauna; depinde insa cine o receptioneaza si ce se intampla cu acea receptie.

Telepatia are unele probleme de acuratete, insa ea prezinta si cateva avantaje formidabile. In primul rand, nu depinde de distanta, in al doilea rand nu poate fi impiedicata de niciun obstacol. In al treilea rand, nu necesita instalatii sofisticate sau costisitoare, iar in al patrulea rand comunicarea este aproape instantanee. Daca telepatia s-ar generaliza la nivelul tuturor oamenilor, iar mesajul ei ar atinge performantele limbajului articulat, intregul sistem mass-media ar suferi o revolutie greu de imaginat. Oamenii s-ar intelege imediat, indiferent de limba: aceasta e situatia dinaintea construirii turnului Babel. Poate ca aceasta legenda conserva tocmai amintirea vreunei perioade arhaice, dominata de comunicarea telepatica. Acum 30-40.000 de ani manifestarile umane erau tulburator de identice pe toata suprafata Pamantului; inclusiv arta era aceeasi.

Nu este chiar de neinchipuit ca uniformitatea uneltelor, sculpturilor sau picturilor paleolitice s-ar datora si legaturilor telepatice. In ziua de azi ramane clar faptul ca functioneaza diferite niveluri ale telepatiei: nivelul primar, care anunta pericolul ori moartea, eficient pe intregul regn viu si foarte activ in manifestare; nivelul animal, care presupune informatii ori comenzi simple si care nu tin cont de bariera intre speciile animale; nivelul specific, limitat la indivizii aceleiasi specii, in cadrul caruia se pot transmite mesaje mai complexe, mergand pana la detalii ale obiectivelor; nivelul individual, care e strict limitat la doi sau cativa indivizi aflati in raport personal de electivitate si in cadrul caruia se transmit cele mai complexe tipuri de mesaje.

Deocamdata, performantele raman relativ limitate: chiar si in granitele nivelului individual mesajul nu atinge parametrii limbajului articulat. Desigur, este legitima intrebarea daca acesti parametri nu pot fi cumva imbunatatiti.

2 Mari Mistere Ale Lumii !

Atlantida

Am trait mult timp cu impresia ca Atlantida este doar o legenda, ca nu a existat cu adevarat. Am descoperit ca m-am inselat, ca misteriosul continent nu reprezinta doar un produs al imaginatiei. Primul care a relatat despre Atlantida a fost filosoful grec Platon care povestea despre Atlantida ca era o insula mult mai mare decat Asia si Libia impreuna si se afla dincolo de "coloanele lui Hercule" (banuim ca este vorba de stramtoarea Gibraltar). Desi era o civilizatie avansata, atlantii au devenit lacomi, dorindu-si sa cucereasca tot mai multe teritorii. Au atras astfel mania zeilor care au scufundat sub ape Atlantida.

Legende despre Atlantida au aparut cu sutele: se spune ca aceasta ar fi fost o insula a dragonilor, sau a unor oameni cu puteri supranaturale care comunicau prin telepatie. Ceea ce este ciudat este ca mediumul Edgar Cayce, a prezis ca Atlantida se va ridica de sub ape langa insula Bimini din Bahamas in anul 1968, iar fenomenul chiar s-a petrecut: pilotii unei linii aeriene au fotografiat la data si locul respectiv silueta unei constructii. Cercetarile au scos la iveala un oras in care se gaseau piramide si cercuri de piatra, insa niciun schelet uman. Sa fie vorba despre Atlantida?

O alta varianta este ca Atlantida sa fi fost o insula vulcanica. In urma unei eruptii de mare amploare intreaga insula ar fi putut fi scufundata sub zeci de metrii de pamant. Prin urmare, insula Santorini sau insula Tera din Marea Egee ar putea ascunde in subteran vechea Atlantida.

Piramidele - Misterul Orion

Piramidele si templele din Egipt sunt asezate astfel incat acestea dau o proiectie fidela a unor constelatii si chiar a Caii Lactee, iar piramidele de la Ghizeh reflecta ordinea stelelor din constelatia Orion. Aceasta aranjare naste cel putin doua intrebari: De ce? si Cum au reusit egiptenii sa contruiasca asa ceva? Motivul pentru care egiptenii le-au aranjat astfel este simplu: acestia credeau ca Osiris salasuia in aceasta constelatia. Raspunsul la cealalta intrebare care ne vine in minte este mult mai dificil de dat. Complexitatea amplasamentului piramidelor este coplesitoare. S-au emis dieferite ipoteze despre modul in care egiptenii au reusit sa inalte blocurile de piatra din care erau construite edificiile incepand de la ideea ca extraterestii au ajutat la ridicarea acestora si pana la asuprirea sclavilor care au construit piramidele cu ajutorul scripetilor;

Cert este ca persoanele care facut aceste constructii a dat dovada de cunostinte multiple,de la anatomie unama, matematica, arhitectura, mecanica si pana la politica sociala.

Acestea sunt doar cateva exemple de mistere care ne fascineaza. Va invitam sa povestiti despre altele, poate mai interesante si mai putin cunoscute. Numai prin cunoastere vom putea stii catre ce este cu adevarat magic si ce are o explicatie logica.

Mintea Umana

Poate că nu este un început tocmai potrivit, însă trebuie să îţi spun că mintea umană mi se pare fascinantă. Cu cât caut să îi înţeleg mai mult pe oameni, cu atât mai mult îmi dau seama că ei nu pot fi înţeleşi. Ţi se poate părea o afirmaţie dusă până la extrem, însă vei vedea că nu este aşa. Oamenii nu trebuie înţeleşi, ei trebuie luaţi ca atare şi priviţi aşa cum sunt în prezent, fără să te mai străduieşti să înţelegi ceea ce i-a determinat să fie ceea ce sunt.

De aceea, îţi recomand să citeşti următoarele rânduri.

Să vorbim despre dianetică. Dianetica cuprinde cea mai eficientă şi mai larg folosită ştiinţă a minţii existentă în prezent. Până la urmă, care ar fi scopul unei ştiinţe a minţii? Răspuns: să afle care este ţinta gândului. Se afirmă că dianetica dezvăluie – în termeni simpli, accesibili oricui – singura sursă de stres, încordare, depresie, boli psihosomatice, constrângere, obsesie şi nebunie – mintea reactivă. Poate fi într-o stare latentă şi să izbucnească oricând, şi brusc, fără să-ţi dai seama, te trezeşti pierzându-ţi controlul.

Fiecare dintre noi are un prim duşman, ascuns. Chiar şi tu. Ştii care e? Tu. Mintea reactivă, parte din tine. Nu-mi spune că nu ai simţit niciodată cum o forţă aparent exterioară punea stăpânire pe tine şi cu mare dificultate mai reuşeai să te eliberezi. Acea forţă era parte din tine, căci totul se petrece numai în mintea ta, iar realitatea ta exterioară e transpunerea greşită a realităţii tale interioare. Te întrebi de ce, dacă tu ai greşit cu ceva sau celălalt.

E vorba numai despre mecanismul de funcţionare a minţii fiecăruia. Ca să înţelegi mai bine la ce mă refer, îţi propun să citeşti în continuare. Un mic sfat: nu te grăbi în a citi, spre a nu interpreta totul greşit. Dianetica înseamnă aventură, explorare, descoperire de sine. Totul se petrece numai în mintea ta, „terra incognita”. De aceea, e necesar să-ţi explorezi mintea, spre a ajunge să te cunoşti mai bine.

Dianetica se bazează pe principiul dinamic al existenţei, conform căruia scopul vieţii poate fi considerat a fi supravieţuirea permanentă. Omul, ca formă de viaţă, în toate acţiunile şi scopurile sale, se supune unei singure comenzi : „Supravieţuieşte!”. În continuare, reiau tagline-ul : „It is not a new thought that man is surviving. It is a new thought that man is motivated only by survival”. Practic, într-un fel sau altul, sub o formă sau alta, totul se rezumă la supravieţuire. Dar şi aici, este vorba numai de percepţie, noţiune căreia îi voi rezerva curând un articol singular cu exemplificările de rigoare, spre a delimita lucrurile cât mai bine.

Să revenim la minte şi să punem în discuţie şi corpul. Aparent, două lucruri diferite, dar care formează un tot unitar. Pe de o parte, mintea, mecanismul funcţional de gândire – conducere, pe de cealaltă parte, corpul, mecanismul funcţional de execuţie. Practic, aş putea spune că mintea manipulează corpul, şi nu numai. Dacă eşti una dintre acele persoane care foloseşte autosugestia, atunci ştii cu siguranţă la ce mă refer.

Mai departe.

Conştientul şi subconştientul. Care este cel care conduce de fapt şi care este cel care execută semnalele, impulsurile şi raţionamentele? Care ne influenţează mai mult în tot ceea ce facem şi devenim? Să fie conştientul, manipulatorul subconştientului, care ia totul ca atare şi se resemnează cerinţelor conştientului, sau este invers?

Eu cred în autosugestie şi o recomand cu căldură, căci te ajută atunci când simţi că poţi ceda în orice clipă. Nu trebuie însă să abuzăm de puterea minţii noastre asupra corpului, ci trebuie să ajungem să stabilim un echilibru, o armonie de funcţionare între cele două.

Multe persoane afirmă că suntem ceea ce gândim că suntem.

Perfect. Gândim ce suntem sau ce putem fi, însă pentru a deveni ceea ce gândim, trebuie să ne delimităm în gândire întreg procesul nostru de devenire. În acest proces de devenire un rol de o importanţă majoră joacă alegerea. Fiecare dintre noi facem o sumedenie de alegeri care vizează până la urmă supravieţuirea noastră într-o manieră cât mai ageabilă.

Practic, deşi aparent absurd, trebuie în mod esenţial să învăţăm supravieţuirea minţii. Dacă mintea ne este sănătoasă şi în mod permanent educată, restul decurge de la sine şi binele dorit nu va întârzia să apară.

Succes!